Cele mai recente progrese în tratamentul glioblastomului multiform (GBM) al tumorii cerebrale.

Unde ne aflăm în 2026 în glioblastom? Ghid complet, de la diagnostic la tratament și noile cercetări

Glioblastomul (glioblastom multiform, GBM) este cea mai frecventă tumoră cerebrală primară malignă la adulți. Tratamentul standard rămâne operația cât mai extinsă posibil, efectuată în siguranță, urmată de radioterapie și temozolomidă; la pacienții potriviți se adaugă tratamentul cu câmpuri electrice numit TTFields. Cea mai mare schimbare din ultimii ani a avut loc în diagnostic: din 2021, termenul „glioblastom” se folosește doar pentru tumorile fără mutație IDH, iar deciziile de tratament se bazează pe teste moleculare. În acest articol găsiți, într-un singur loc, ce este boala, ce aduce tratamentul standard, opțiunile în caz de recidivă și stadiul realist al noilor cercetări, precum celulele CAR-T, vaccinurile și protonoterapia. Am discutat în articole separate simptomele generale și stadiile tumorilor cerebrale, diagnosticul molecular și tratamentul personalizat în glioblastom și noile tratamente din 2026 pentru gliomele de grad înalt IDH de tip sălbatic.

De ce este important acest subiect?

În SUA, glioblastomul reprezintă 52,2% dintre tumorile primare maligne ale creierului și măduvei spinării; anual se pun aproximativ 3,3 diagnostice noi la 100.000 de persoane, iar vârsta mediană la diagnostic este de 66 de ani. Boala progresează rapid și, deoarece celulele tumorale se răspândesc infiltrând țesutul cerebral din jur, nu poate fi îndepărtată complet prin operație. Potrivit registrelor de cancer din SUA, aproximativ 43% dintre pacienți depășesc un an, iar 7% depășesc cinci ani.

Aceste cifre sunt medii; evoluția fiecărui pacient poate fi foarte diferită. Vârsta tânără, starea generală bună, îndepărtarea extinsă a tumorii și metilarea MGMT se asociază cu o supraviețuire mai lungă. În studiile clinice, proporția pacienților care depășesc cinci ani este de aproximativ 10% cu tratamentul standard și de circa 13% când se adaugă TTFields. De aceea, diagnosticul molecular corect, tratamentul planificat de o echipă cu experiență, buna gestionare a simptomelor și accesul la studii clinice potrivite influențează direct evoluția bolii și calitatea vieții.

Care este stadiul actual al tratamentului glioblastomului?

În 2026, tratamentul standard al glioblastomului este operația cât mai extinsă efectuată în siguranță, radioterapia împreună cu temozolomidă, apoi temozolomida de întreținere și, la pacienții potriviți, TTFields. La pacienți selectați cu MGMT metilat se poate adăuga lomustină. Celulele CAR-T, vaccinurile și creșterea dozei în protonoterapie sunt promițătoare, dar se află încă în stadiu de cercetare; cea mai sigură cale de acces la aceste tratamente sunt studiile clinice.

Ce este glioblastomul? În 2021 definiția s-a schimbat

Glioblastomul este o tumoră care provine din celulele gliale – celulele de susținere ale creierului –, în special din astrocite. Înainte, toate tumorile astrocitare cu aspectul cel mai agresiv la microscop (grad 4) erau numite glioblastom. Clasificarea OMS din 2021 a schimbat această definiție: acum, termenul de glioblastom se folosește doar pentru tumorile adultului IDH de tip sălbatic (fără mutație în gena IDH). Tumorile cu mutație IDH, numite odinioară „glioblastom secundar”, sunt considerate acum o boală distinctă, astrocitomul IDH-mutant de grad 4; evoluția lor este, în general, mai lentă, iar opțiunile de tratament sunt diferite.

Noua definiție mai are o consecință: un astrocitom IDH de tip sălbatic care la microscop pare de grad 2 sau 3 este, de asemenea, considerat glioblastom și tratat ca atare dacă prezintă mutația promotorului TERT, amplificarea genei EGFR sau câștigul cromozomului 7 împreună cu pierderea cromozomului 10 (+7/−10). De aceea, testarea moleculară a probei de țesut a devenit obligatorie în diagnostic (secvențierea de nouă generație (NGS)).

Frecvența markerilor variază de la un studiu la altul. Gama testelor moleculare diferă de la un centru la altul; verificați în raportul dumneavoastră ce teste au fost efectuate.

Care sunt simptomele glioblastomului și cum se pune diagnosticul?

Simptomele se accentuează de obicei în câteva zile sau săptămâni și depind de localizarea tumorii. Cele mai frecvente sunt:

• Durerea de cap, mai ales cea care se accentuează dimineața și este însoțită de greață și vărsături
• Crizele epileptice; la aproximativ un sfert dintre pacienți pot fi primul simptom
• Slăbiciunea unui braț sau a unui picior, tulburările de vorbire sau de vedere
• Uitarea, tulburările de atenție, schimbările de personalitate și de comportament

Primul pas în diagnostic este RMN-ul cerebral cu substanță de contrast. Pe RMN, glioblastomul apare tipic ca o masă cu centru necrotic, cu margine care captează contrastul și cu edem important în jur. RMN-ul de perfuzie, spectroscopia RMN și, în unele centre, PET-ul cu aminoacizi pot aduce informații suplimentare; totuși, diagnosticul sigur se pune întotdeauna prin examinarea țesutului. Dacă tumora se află într-o zonă din care nu poate fi îndepărtată în siguranță, proba se recoltează prin biopsie stereotactică cu ac.

Operația: de ce, de cele mai multe ori, tumora nu poate fi îndepărtată complet?

Celulele de glioblastom se răspândesc sub formă de prelungiri fine în țesutul cerebral sănătos din jur; există celule tumorale și dincolo de limita vizibilă pe RMN. De aceea, scopul chirurgiei nu este „să scoată tot”, ci să îndepărteze în siguranță cât mai mult din masa care captează contrastul, păstrând funcții precum vorbirea, mișcarea și vederea. Operația reduce presiunea din interiorul craniului și simptomele și, în același timp, furnizează suficient țesut pentru testele moleculare.

Cantitatea de tumoră îndepărtată se asociază cu supraviețuirea. De aceea, în timpul operației se folosesc metode precum 5-ALA (chirurgia ghidată prin fluorescență), care face tumora vizibilă la lumină, RMN-ul intraoperator, neuronavigația, neuromonitorizarea și, pentru tumorile apropiate de centrul vorbirii, chirurgia cu pacientul treaz. În studiul randomizat cu 5-ALA, rata de îndepărtare completă a tumorii care captează contrastul a crescut de la 36% la 65%, iar proporția pacienților fără progresie la 6 luni de la 21,1% la 41,0%. La pacienții potriviți se cercetează chirurgia „supramaximală”, în care se îndepărtează și țesutul de dincolo de zona care captează contrastul (zona FLAIR) – dar numai cu condiția să nu crească riscul de pierdere a unor funcții.

Tratamentul standard după operație: protocolul Stupp

De obicei la 3–6 săptămâni după operație se administrează, timp de 6 săptămâni, în fiecare zi lucrătoare, în total 30 de ședințe (60 Gy) de radioterapie; în această perioadă, temozolomida se ia zilnic, sub formă de capsule. După o pauză de aproximativ 4 săptămâni, temozolomida se continuă în primele 5 zile ale ciclurilor de 28 de zile, de obicei timp de 6 cicluri. Această schemă se bazează pe studiul de fază 3 condus de Roger Stupp și publicat în 2005 și rămâne fundamentul tratamentului standard.

Dozele se calculează în funcție de suprafața corporală și se ajustează după valorile analizelor de sânge. Pentru relația temozolomidei cu masa, puteți consulta tabelul „pe stomacul gol sau cu mâncare” pentru medicamentele oncologice orale.

Este important ca beneficiile din grafic să fie citite în cifre absolute: în studiul Stupp, adăugarea temozolomidei a crescut supraviețuirea la 2 ani de la 10,4% la 26,5%, iar supraviețuirea la 5 ani de la 1,9% la 9,8%. Altfel spus, din 100 de pacienți, aproximativ 16 persoane în plus au ajuns la 2 ani și 8 persoane în plus la 5 ani. În termeni relativi, riscul de pierdere a vieții a scăzut cu aproximativ 37% (raport de risc 0,63).

De ce este MGMT atât de important?

Temozolomida produce leziuni adăugând grupări metil pe ADN-ul celulei tumorale. Enzima numită MGMT poate îndepărta această grupare metil și poate repara leziunea. Dacă regiunea de început a genei MGMT (promotorul) este inactivată prin metilare, enzima se produce în cantitate mică, leziunea nu poate fi reparată și medicamentul este mai eficient. De aceea, metilarea MGMT este cel mai important marker care prezice atât beneficiul temozolomidei, cât și evoluția bolii.

Deși contribuția temozolomidei la pacienții nemetilați este mică, deoarece nu s-a dovedit o alternativă mai bună, în majoritatea centrelor tratamentul standard se menține, iar acești pacienți sunt îndrumați cu prioritate spre studii clinice. De exemplu, studiul de fază 3 Gliofocus, care compară inhibitorul PARP niraparib cu temozolomida special la acest grup, este în desfășurare; finalizarea datelor primare este planificată pentru sfârșitul anului 2027. Nici MGMT nu este singura cauză a rezistenței la temozolomidă: mediul tumoral lipsit de oxigen, celulele tumorale asemănătoare celulelor stem, alte căi de reparare a ADN-ului și modificările epigenetice joacă și ele un rol (studiul lui Aziz Sancar privind rezistența la temozolomidă).

TTFields (Optune): ce aduce tratamentul cu câmpuri electrice?

TTFields (câmpuri de tratare a tumorilor) aplică, prin patru benzi lipite pe scalp, câmpuri electrice de intensitate redusă care își schimbă continuu direcția. Aceste câmpuri perturbă mecanismul de diviziune (fusul de diviziune) în celulele care se divid; nu afectează semnificativ celulele cerebrale normale, care nu se divid. Dispozitivul este portabil și, pentru a avea beneficiu, trebuie purtat minimum 18 ore pe zi.

În studiul de fază 3 EF-14, la 695 de pacienți care finalizaseră radioterapia, adăugarea TTFields la temozolomida de întreținere a crescut supraviețuirea mediană de la 16,0 la 20,9 luni, supraviețuirea fără progresie de la 4,0 la 6,7 luni și supraviețuirea la 5 ani de la 5% la 13%. Deoarece studiul nu a folosit un dispozitiv placebo și din cauza poverii pe care dispozitivul o aduce în viața de zi cu zi, tratamentul poate să nu fie potrivit pentru orice pacient. În schimb, în studiul de fază 3 TRIDENT, anunțat în iunie 2026, începerea TTFields simultan cu radioterapia nu a prelungit supraviețuirea față de începerea în faza de întreținere (17,7 față de 17,5 luni). Prin urmare, locul TTFields nu s-a schimbat: după radioterapie, împreună cu temozolomida de întreținere.

Tratamentul la pacienții vârstnici și la cei cu stare generală mai slabă

La pacienții peste 65 de ani sau cu stare generală mai slabă, durata și povara tratamentului devin importante. Într-un studiu de fază 3, la pacienții peste 65 de ani, adăugarea temozolomidei la radioterapia de scurtă durată (3 săptămâni, 40 Gy / 15 ședințe) a prelungit supraviețuirea mediană de la 7,6 la 9,3 luni; la pacienții cu MGMT metilat diferența a fost mai mare (7,7 față de 13,5 luni). La pacienții foarte vârstnici sau fragili, temozolomida singură (dacă MGMT este metilat) sau doar radioterapia de scurtă durată (dacă MGMT este nemetilat) pot fi opțiuni. Aceste decizii nu se iau în funcție de vârstă, ci de starea generală a pacientului, de așteptările sale și de rezultatul MGMT.

Lomustină + temozolomidă la pacienții tineri cu MGMT metilat

În studiul de fază 3 CeTeG/NOA-09, desfășurat în Germania, la 141 de pacienți sub 70 de ani, în stare generală bună și cu MGMT metilat, adăugarea lomustinei la temozolomida standard a prelungit supraviețuirea mediană de la 31,4 la 48,1 luni. Totuși, studiul a fost mic, nu s-a observat nicio diferență în supraviețuirea fără progresie, iar efectele adverse, precum scăderea valorilor sanguine, au fost mai frecvente. De aceea, unele centre oferă acest tratament ca opțiune pentru pacienți selectați; nu este un standard pentru toți.

Lectură suplimentară: mecanismele de acțiune și de rezistență ale temozolomidei

Temozolomida se activează în organism și adaugă grupări metil pe bazele de guanină din ADN; cea mai importantă leziune este O6-metilguanina. Pe măsură ce celula încearcă să repare această bază greșită, în ADN apar rupturi ale ambelor catene, iar celula intră în apoptoză (autodistrugere programată a celulei). Deoarece enzima MGMT repară direct O6-metilguanina și oprește acest proces, ea reprezintă cel mai important mecanism de rezistență. În afară de aceasta, rezistența mai poate fi generată de pierderile din sistemul de reparare a nepotrivirilor (MMR), de microambientul tumoral lipsit de oxigen (hipoxic), de celulele stem de gliom rezistente la tratament, de microARN-uri și de modificările epigenetice. După temozolomidă, în unele tumori pot apărea foarte multe mutații noi (hipermutație); acest lucru este important în planificarea tratamentului recidivei. Puteți găsi mai multe informații în articolul nostru despre Aziz Sancar și glioblastom, în care am analizat afirmațiile din acest domeniu, de la experimentele pe șoareci până la pacienți.

Urmărirea: orice creștere pe RMN înseamnă recidivă?

După radioterapie, RMN-ul se repetă de obicei la fiecare 2–3 luni. Mai ales în primele 12 săptămâni după încheierea radioterapiei și a temozolomidei, la aproximativ 20–30% dintre pacienți tumora poate părea mărită din cauza inflamației și edemului provocate de tratament. Acest fenomen se numește pseudoprogresie; este mai frecvent la pacienții cu MGMT metilat și de cele mai multe ori se retrage de la sine. După luni sau ani, leziunile țesutului produse de radioterapie (radionecroza) pot, de asemenea, să imite recidiva. De aceea, criteriile internaționale RANO 2.0 recomandă ca, în cazul unei creșteri suspecte, în loc să se schimbe imediat tratamentul, aceasta să fie confirmată printr-un al doilea RMN la scurt interval. RMN-ul de perfuzie, spectroscopia RMN, PET-ul cu aminoacizi și, la nevoie, o nouă probă de țesut ajută la diferențiere.

Ce opțiuni există dacă boala revine (recidivă)?

La majoritatea pacienților, glioblastomul revine după tratamentul standard, de obicei în apropierea zonei inițiale a tumorii. În tratamentul recidivei nu există un standard unic; decizia se ia în comisia multidisciplinară de tumori, în funcție de dimensiunea și localizarea tumorii, de tratamentele anterioare, de timpul scurs, de starea generală a pacientului și de preferințele sale.

Terapiile țintite: cui le sunt de folos?

Medicamentele îndreptate împotriva celor mai frecvente modificări genetice din glioblastom (de exemplu, amplificarea EGFR sau pierderea PTEN) nu au reușit până acum să prelungească supraviețuirea. Printre cauze se numără faptul că medicamentele nu traversează suficient bariera hematoencefalică și că celulele din interiorul tumorii sunt foarte diverse din punct de vedere genetic. Totuși, pentru un grup mic de pacienți, terapiile țintite sunt o opțiune reală:

• Mutația BRAF V600E: Dabrafenib + trametinib este aprobat în SUA din 2022 pentru toate tumorile solide cu această mutație. La aproximativ o treime dintre pacienții cu gliom de grad înalt, tumora s-a micșorat (tratamente oncologice independente de organ).
• Fuziunea NTRK: Larotrectinibul și entrectinibul pot fi folosite în această modificare foarte rară.
• Încărcătura mutațională tumorală mare: Tumorile hipermutate apărute după temozolomidă, spre deosebire de alte cancere, în general nu răspund la imunoterapie; de aceea, aceasta nu este considerată singură un motiv pentru imunoterapie.

Vorasidenibul, folosit în gliomele IDH-mutante, a fost aprobat în 2024 doar pentru astrocitomul și oligodendrogliomul IDH-mutant de grad 2; nu are loc în glioblastomul IDH de tip sălbatic. Această distincție arată importanța practică a clasificării din 2021.

Imunoterapia, vaccinurile și terapiile celulare: imaginea realistă

Creierul este un organ în care mișcările sistemului imunitar sunt limitate, iar glioblastomul creează un mediu care inhibă celulele imunitare. De aceea, medicamentele imunologice care au avut mare succes în alte cancere nu au dat rezultatele așteptate în glioblastom. Cu toate acestea, aici se concentrează cele mai multe cercetări (imunoterapiile și vaccinurile împotriva cancerului).

• Inhibitorii punctelor de control imun: În trei studii mari de fază 3 (CheckMate 143, 498 și 548), nivolumabul nu a prelungit supraviețuirea nici în boala recidivată, nici la diagnosticul nou. La pacienții cu MGMT nemetilat, folosirea nivolumabului în locul temozolomidei a redus supraviețuirea mediană de la 14,9 la 13,4 luni. Într-un studiu mic, cu 35 de pacienți, în care pembrolizumabul s-a administrat înainte de operație, supraviețuirea mediană a crescut de la 7,5 la 13,7 luni; această abordare este testată în studii mai mari.
• Vaccinul cu celule dendritice (DCVax-L): În studiul de fază 3 cu 331 de pacienți, supraviețuirea mediană a fost de 19,3 luni în glioblastomul nou diagnosticat și de 13,2 luni în boala recidivată. Totuși, rezultatele nu au fost comparate cu grupul de control propriu al studiului, ci cu controale externe, preluate din alte studii, iar această metodă a fost serios criticată. Compania a depus în decembrie 2023 o cerere la autoritatea britanică a medicamentului (MHRA); până în august 2026 decizia nu a fost anunțată.
• Vaccinuri personalizate cu peptide și ARNm: Vaccinurile concepute pornind de la mutațiile proprii ale tumorii produc un răspuns imun în studiile timpurii; efectul asupra supraviețuirii nu este încă cunoscut (vaccin peptidic personalizat).
• Celulele CAR-T: În 2024, cu celule CAR-T îndreptate împotriva EGFR și IL13Rα2, s-a raportat o micșorare importantă a tumorii în câteva zile după administrarea în lichidul cefalorahidian. În studiul cu CAR-T cu țintă dublă actualizat la ASCO 2026, la 18 pacienți supraviețuirea mediană a fost de 12,0 luni, iar proporția celor în viață la 18 luni de 28%; la un pacient, răspunsul durează de 33 de luni. La majoritatea pacienților, răspunsurile sunt de scurtă durată, iar la toți pacienții au apărut semne temporare de inflamație cerebrală (CAR-T cu țintă dublă, CAR-T îndreptat împotriva B7-H3).
• Virusurile oncolitice: Teserpaturev, un virus herpetic modificat genetic, care se multiplică în celula tumorală și o distruge, a primit în 2021 aprobare condiționată în Japonia, după ce, într-un studiu de fază 2 cu 19 pacienți, supraviețuirea la 1 an a fost de 84,2%. Nu este aprobat în alte țări.

Inovații în radioterapie și în transportul medicamentelor

Protonoterapia: În brațul cu protoni al studiului de fază 2 NRG BN001 (193 de pacienți), creșterea dozei de la 60 Gy la 75 Gy a crescut supraviețuirea mediană de la 22,0 la 22,8 luni, iar supraviețuirea la 2 ani de la 43,1% la 49,9%; totuși, diferența nu a atins pragul de semnificație statistică, iar în același studiu creșterea dozei cu fotoni nu a arătat beneficiu. Rezultatul a fost considerat un „semnal” și se planifică un studiu de fază 3.

Plăcuțele radioactive plasate în timpul operației (GammaTile): Surse mici de radiații, plasate în cavitate după îndepărtarea tumorii, permit începerea imediată a iradierii, fără a aștepta vindecarea plăgii. În studiul GESTALT, cu 67 de pacienți, recreșterea rapidă înainte de începerea radioterapiei a apărut doar la 6% dintre pacienți (50–70% în seriile anterioare); comparația este indirectă, iar studiul randomizat de fază 3 BRIDGES a început (GammaTile în metastazele cerebrale).

Deschiderea barierei hematoencefalice: Un dispozitiv cu ultrasunete implantat în craniu (SonoCloud-9) deschide temporar bariera înaintea fiecărei administrări, permițând medicamentelor care în mod normal pătrund puțin în creier, precum carboplatina, să ajungă la tumoră. Studiul de fază 3 SONOBIRD, cu 560 de pacienți, care compară această metodă cu chimioterapia standard în glioblastomul recidivat, continuă să includă pacienți.

Gestionarea simptomelor și a calității vieții

Tratamentul glioblastomului nu se limitează la tratamentul îndreptat împotriva tumorii; buna gestionare a simptomelor influențează direct atât calitatea vieții, cât și posibilitatea de a continua tratamentul.

• Edemul cerebral și corticosteroizii: Edemul din jurul tumorii accentuează durerea de cap și simptomele neurologice. Dexametazona trebuie folosită în cea mai mică doză eficientă și pentru cea mai scurtă perioadă posibilă; doza mare, folosită timp îndelungat, crește riscul de slăbiciune musculară, de glicemie crescută și de infecții.
• Crizele: La pacienții care au avut crize se preferă medicamente cu puține interacțiuni, precum levetiracetamul. La pacienții care nu au avut niciodată o criză, de regulă nu se recomandă un anticonvulsivant preventiv. Pentru restricțiile privind condusul după o criză, adresați-vă medicului dumneavoastră.
• Riscul de cheaguri de sânge: În glioblastom, riscul de cheaguri la nivelul picioarelor și plămânilor este mare; umflarea și durerea unui picior sau lipsa bruscă de aer necesită evaluare de urgență.
• Oboseala, gândirea și memoria: Oboseala este foarte frecventă. Reabilitarea cognitivă și exercițiile pentru minte pot sprijini funcțiile zilnice.
• Reabilitarea și mișcarea: Kinetoterapia, logopedia și terapia ocupațională trebuie planificate încă de la diagnostic (exercițiul fizic și reabilitarea la pacienții cu tumori cerebrale).
• Sprijinul psihologic și aparținătorii: Depresia și anxietatea sunt frecvente la pacienți și la cei apropiați; schimbările de personalitate sunt dificile și pentru familie. Sprijinul psihologic și sprijinul pentru aparținători trebuie să facă parte din tratament. Teama de recidivă poate fi abordată și separat.
• Îngrijirea paliativă: Îngrijirea paliativă nu înseamnă doar îngrijire în stadiul final; încă de la diagnostic, ea întărește controlul simptomelor, procesul de luare a deciziilor și sprijinul pentru familie (accesul la îngrijirea paliativă).

Întrebări pe care le puteți adresa medicului dumneavoastră

• Care sunt rezultatele IDH, MGMT, TERT, EGFR și BRAF ale tumorii mele? S-a făcut o testare moleculară extinsă?
• Cât din tumoră a putut fi îndepărtat? Pe RMN-ul de după operație a rămas tumoră?
• Cum va arăta planul meu de radioterapie și temozolomidă? Este TTFields potrivit pentru mine?
• În funcție de rezultatul MGMT, se pune problema adăugării lomustinei sau a altei opțiuni?
• Există un studiu clinic la care aș putea participa? Ar trebui să discutăm acum sau la recidivă?
• Cât de des voi face RMN de control? Cum vom evalua posibilitatea unei pseudoprogresii?
• La ce simptome trebuie să vă sun imediat? Cum trebuie să iau corticosteroidul și medicamentul anticonvulsivant?

Întrebări frecvente

Se poate vindeca complet glioblastomul?

Deocamdată, la majoritatea pacienților glioblastomul este o boală care nu poate fi vindecată complet; totuși, cu tratament, boala poate fi ținută sub control, iar durata vieții se prelungește. Cu tratamentul standard, aproximativ 10% dintre pacienți depășesc 5 ani, iar când se adaugă TTFields, aproximativ 13%. Vârsta tânără, starea generală bună, operația extinsă și metilarea MGMT se asociază cu o supraviețuire mai lungă.

Cât durează tratamentul după operație?

La 3–6 săptămâni după operație se administrează, timp de 6 săptămâni, radioterapie și temozolomidă zilnic. După o pauză de aproximativ 4 săptămâni, temozolomida 5 zile din 28 durează de obicei 6 cicluri; la pacienții potriviți, TTFields se folosește împreună cu aceasta. Durata totală este, de cele mai multe ori, de 9–10 luni.

Este TTFields potrivit pentru oricine?

TTFields a prelungit supraviețuirea la pacienții care au finalizat radioterapia și primesc temozolomidă de întreținere. Trebuie purtat minimum 18 ore pe zi, părul trebuie ținut ras, iar dispozitivul trebuie purtat cu sine; de aceea, se evaluează împreună cu stilul de viață și preferințele pacientului. Începerea simultan cu radioterapia nu a adus un beneficiu suplimentar în studiul TRIDENT.

Ce se face dacă glioblastomul recidivează?

Mai întâi se stabilește dacă creșterea de pe RMN este o recidivă reală sau o modificare legată de tratament. Opțiunile sunt reoperarea, reiradierea, lomustina, reluarea temozolomidei, bevacizumabul, medicamentele țintite în modificările moleculare rare și studiile clinice. Decizia se ia personalizat, în comisia multidisciplinară de tumori.

Glosar

Glioblastom (GBM)

Cea mai frecventă tumoră cerebrală primară malignă la adulți; din 2021, numai tumorile de grad 4 IDH de tip sălbatic.

IDH de tip sălbatic (wildtype)

Absența mutațiilor în genele IDH1 și IDH2; condiția de bază pentru diagnosticul de glioblastom.

Metilarea promotorului MGMT

Inactivarea genei MGMT, care repară ADN-ul; prezice beneficiul temozolomidei și evoluția bolii.

Protocolul Stupp

Tratamentul standard, format din 6 săptămâni de radioterapie cu temozolomidă zilnic, urmate de 6 cicluri de temozolomidă de întreținere.

TTFields (câmpuri de tratare a tumorilor)

Tratament cu câmpuri electrice de intensitate redusă, aplicat prin benzi purtate pe cap, care perturbă diviziunea celulelor care se divid.

5-ALA

Substanță băută înainte de operație, care face celulele tumorale să strălucească la lumina microscopului; permite o îndepărtare mai extinsă.

Pseudoprogresie

Aspectul de creștere a tumorii pe RMN în primele luni după tratament, din cauza inflamației și edemului provocate de tratament.

Radionecroză

Leziune a țesutului care poate apărea la luni sau ani după radioterapie și poate imita recidiva.

RANO

Criterii internaționale care evaluează răspunsul la tratament și progresia în tumorile cerebrale.

Celulă CAR-T

Terapie celulară obținută prin modificarea în laborator a propriilor limfocite T ale pacientului, astfel încât să recunoască o anumită țintă din tumoră.

Bariera hematoencefalică

Structura peretelui vaselor de sânge care protejează creierul de substanțele dăunătoare din sânge, dar care limitează și pătrunderea multor medicamente în creier.