Care sunt tipurile de medicamente împotriva cancerului?

Tratamentul cancerului a progresat mult în ultimul secol. Oncologia, prin progresele sale și tratamentele utilizate singure sau în combinație, continuă să contribuie zilnic la viața unui număr tot mai mare de pacienți. Creșterea diversității terapeutice poate crea confuzie, mai ales pacienților și apropiaților lor. De aceea, am încercat să explicăm pe scurt agenții anticanceroși (medicamentele oncologice) cel mai frecvent utilizați în oncologie și conceptele de tratament combinat.

Chimioterapie

Chimioterapia, prima metodă la care ne gândim astăzi când vorbim despre tratamentul cancerului, reprezintă medicamentul sau medicamentele folosite pentru vindecarea directă a cancerului. Descoperite în anii 1950, acestea urmăresc distrugerea directă a celulelor canceroase care cresc și se multiplică rapid sau controlul creșterii lor. De aceea, chimioterapiile sunt numite citotoxice (care ucid celulele), ca agenți. Chimioterapia poate fi administrată pentru vindecarea completă a cancerului, dar și pentru riscul de recidivă a cancerului , reducerea acestuia sau oprirea ori încetinirea creșterii. 

• Neoadjuvantă (de micșorare) chimioterapie: Exprimă scopul de micșorare a tumorii înaintea unui tratament principal, precum operația. 
• Adjuvantă (protectoare) chimioterapie: Este o metodă terapeutică de sprijin pentru tratamentul principal. Se administrează după chirurgie sau radioterapie și urmărește distrugerea celulelor canceroase care pot rămâne în organism. Astfel se încearcă reducerea riscului de recidivă.
• Paliativă (de susținere) chimioterapie: Scopul este reducerea durerii și a altor simptome asociate cancerului prin micșorarea tumorilor și contribuția la durata vieții. Chimioterapia paliativă se administrează când cancerul produce metastaze sau recidivează după tratament.

Terapie hormonală

Sân și prostată , în mare parte cancerele acestora au nevoie de hormoni pentru creștere și proliferare. Pentru cancerul mamar, acești hormoni sunt estrogenii , iar pentru cancerul de prostată, androgenii(precum testosteronul). Reducerea nivelurilor acestor hormoni sau împiedicarea utilizării lor de către celulele canceroase determină de obicei, pentru un timp, micșorarea tumorilor hormonosensibile ori încetinirea creșterii. Tratamentele hormonale, a căror dezvoltare a început la începutul anilor 1970, pot fi utilizate singure sau împreună cu chirurgie, radioterapie ori chimioterapie.

- Terapia hormonală în cancerul mamar (detaliat)

- Terapia hormonală în cancerul de prostată (detaliat)

Tratamente țintite cu medicamente inteligente

Medicamente inteligente sunt cunoscute cele pentru ținte genetice , tratamente care vizează anumite gene, proteine sau țesuturi ce permit dezvoltarea și supraviețuirea cancerului. Descoperite după anii 1980, aceste medicamente țintesc punctele slabe specifice cancerului, oprind proliferarea celulelor canceroase sau încetinindu-le creșterea, în timp ce celulele normale sunt mult mai puțin afectate.

Aceste tratamente inteligente de nouă generație vizează următoarele procese celulare:

• Gene hiperactive: ADN, prin mutațiile acumulate, activează protooncogenele și inactivează genele supresoare tumorale (pentru genele asociate cancerului, consultați).
• Care obligă celula canceroasă să prolifereze continuu, căile intracelulare de transmitere a semnalelor,
• Apoptoză (moarte celulară programată), rezistența la semnalele acesteia,
• Mecanismele metastazării celulelor canceroase și
• Angiogeneză: formarea unor vase sanguine noi pentru tumoră.

Terapiile țintite nu pot fi utilizate la fiecare pacient și în fiecare tip de cancer. Pentru utilizarea unui medicament țintit, de obicei, pentru stabilirea adecvării sale, teste genetice trebuie efectuate.

Medicamentele oncologice țintite sunt analizate în 3 clase:

1.  Medicamente cu molecule mici 
2. Anticorpi monoclonali 
3.  Conjugate anticorp-medicament

Majoritatea medicamentelor pentru ținte genetice sunt inhibitori ai tirozin-kinazei cu structură de molecule mici și anticorpi monoclonali. Medicamentele cu molecule mici, prin terminația numelui „-ib”, iar anticorpii monoclonali prin „-ab” pot fi recunoscuți ușor. Inhibitorii tirozin-kinazei sunt agenți anticanceroși administrați oral (pe gură). Anticorpii monoclonali se administrează parenteral (majoritatea prin perfuzie intravenoasă, iar o mică parte prin injecție subcutanată).

1. Medicamente cu molecule mici

Medicamentele cu molecule mici sunt agenți suficient de mici încât să intre ușor în celulele-țintă pentru a-și exercita efectele. Majoritatea celor folosite în cancer vizează factori specifici intracelulari implicați în proliferarea, supraviețuirea și migrarea celulelor și în angiogeneză. Deoarece au ținte specifice, sunt adesea numite agenți țintiți. Totuși, și alte tipuri de medicamente, precum anticorpii monoclonali, pot fi considerate agenți țintiți.

Există multe clase diferite de medicamente cu molecule mici, definite de factorul sau procesul pe care îl blochează. De exemplu, o clasă mare este cea a inhibitorilor tirozin-kinazei, molecule care inhibă proteinele (tirozin-kinaze) prezente în celule sau exprimate de acestea. De exemplu, în cancerul pulmonar, EGFR și ALK , receptorii acestora, mutații, către care sunt îndreptate medicamentele.

Efectele secundare asociate medicamentelor cu molecule mici variază după mecanismul lor de acțiune, iar majoritatea sunt considerate ușoare.

Medicamentele cu molecule mici se administrează de obicei oral (pe gură), ceea ce le face convenabile pentru majoritatea pacienților.

2. Anticorpi monoclonali

Anticorpii monoclonali (mAb) sunt agenți biologici mari, adică produși din organisme vii, dezvoltați în laborator și concepuți special pentru recunoașterea și legarea țintelor din circulația sanguină. Astfel inhibă un receptor și semnalizarea celulară care pătrunde dinspre membrană în celulă, apoptoza , ca funcție, sau activitatea sistemului imunitar fiind declanșate indirect. Unii anticorpi monoclonali sunt considerați terapii țintite deoarece vizează o proteină specifică dintr-o cale de semnalizare. Exemple sunt trastuzumab care țintește receptorul HER2 sau bevacizumab care țintește factorul de creștere endotelial vascular (VEGF) . De nouă generație și explicate detaliat mai jos, imunoterapiile sunt de asemenea medicamente cu structură de anticorp monoclonal concepute pentru ca sistemul imunitar să recunoască o celulă canceroasă drept străină.

Efectele secundare asociate anticorpilor monoclonali depind de mecanismele specifice de acțiune. Totuși, toți anticorpii monoclonali pot provoca reacții alergice, precum reacția anafilactică sau reacțiile asociate perfuziei (administrare intravenoasă). Majoritatea efectelor secundare sunt considerate ușoare.

Din cauza dimensiunii mari și a faptului că sunt alcătuiți din molecule care se descompun de obicei în mediul acid al stomacului, anticorpii monoclonali se administrează intravenos.

3. Conjugate (asocieri) anticorp-medicament

Conjugatele anticorp-medicament au un mecanism dublu: captează o țintă specifică exprimată de celulele canceroase pe suprafața lor, iar după atingerea țintei eliberează un agent citotoxic (care ucide celulele). Pentru acest scop, conjugatele anticorp-medicament sunt alcătuite din 3 părți diferite:

1. un anticorp monoclonal care servește ca agent transportor,
2. o moleculă mică având rol de agent citotoxic și
3. un conector care leagă molecula mică de anticorp.

Deoarece acești agenți țintesc celulele canceroase, pot fi utilizate molecule mici mai puternice, cu mai puține efecte în afara țintei decât în chimioterapia tradițională.

Mecanismele efectelor secundare ale conjugatelor anticorp-medicament nu sunt încă pe deplin înțelese, dar par legate în principal de mecanismele de acțiune ale moleculelor lor mici. Sunt posibile și reacții alergice, deoarece aceste medicamente conțin anticorpi, componente imunomodulatoare (care reglează imunitatea). Similar anticorpilor monoclonali, conjugatele anticorp-medicament sunt administrate de obicei intravenos. Unul dintre cele mai cunoscute medicamente de acest tip, utilizat în cancerul mamar, este Kadcyla (ado-trastuzumab emtansină).

Imunoterapia cancerului

După medicamentele țintite împotriva celulei canceroase, prin înlăturarea mecanismului de frânare din fața sistemului imunitar, acționează inhibitorii punctelor de control imun , a căror dezvoltare a început după anii 1990. În prezent, în recunoașterea și tratarea cancerului, sistemul imun (de apărare) , s-a înțeles că are un rol important. Ținta nu mai este numai tumora, ci și micromediul tumoral și sistemul imunitar. S-a descoperit cum tumorile scapă supravegherii imune folosind diferite mecanisme (CTLA-4, PD1 și PD-L1), iar medicamentele care acționează asupra lor sunt numite imunoterapii . Pe scurt, în loc să ucidă direct sau să țintească celulele canceroase, aceste imunoterapii încearcă să sprijine sistemul imunitar al pacientului pentru ca acesta să își îndeplinească funcția. Imunoterapiile își demonstrează zilnic eficacitatea în tot mai multe tipuri de cancer și, în prezent, în țara noastră sunt aprobate pentru melanomul malign cutanat, cancerul renal și anumite subtipuri de limfom.

- Subiect asociat: Care sunt efectele secundare ale medicamentelor de imunoterapie și cum se tratează?

Tratamente combinate

Cancerul este un grup complex de boli cu multe cauze, cu un număr de subtipuri, inclusiv rare, care ajunge la 1000, și acum se înțelege mult mai bine că deseori nu poate fi tratat cu un singur medicament sau o singură metodă. În prezent, rezultatele bune și durabile se obțin prin combinarea multor medicamente dintre tipurile enumerate mai sus și a altor metode oncologice (chirurgie, radioterapie, hipertermie, tratamente ablative regionale, intervenții chirurgicale minim invazive). În acest punct, munca unei echipe multidisciplinare de specialiști este foarte importantă.